Renato Usatîi cheamă cetățenii R. Moldova să nu ADMITĂ schimbarea sistemului electoral: „Protestele reprezintă un coșmar pentru Plahotniuc”
Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, nu exclude că Parlamentul ar putea vota pentru adoptarea sistemului mixt chiar în ședința în plen din 20 iulie curent. În acest sens, Usatîi cheamă cetățenii R. Moldova să nu admită acest lucru și să iasă la proteste masive în fața Legislativului.
„Ne vin informații despre faptul că, la 20 iulie, democrații vor aduce la Chișinău bugetarii. Se spune că la ora 9.00 ei deja trebuie să fie în fața Parlamentului. Dacă informația este adevărată și oamenii sunt aduși cu amenințarea că vor fi dați afară de la serviciu, atunci este clar că majoritatea parlamentară este determinată să voteze în lectura finală pentru trecerea la sistemul mixt”, a scris Usatîi pe pagina sa de facebook.
CITIȚI și Sistemul MIXT va fi aprobat joi în lectură finală? Se anunță mitinguri PRO și CONTRA la Parlament
În același context, liderul „Partidului Nostru” spune că nu înțelege de ce este nevoie ca să fie „aduși bugetarii” la Chișinău. „Pe cine vrea să amăgească Plahotniuc cu acest miting-spectacol? Societatea civilă, opoziția și așa-zișii parteneri interni, înțeleg că schimbarea sistemului electoral se face doar pentru actuala guvernare. Ei vor să păstreze puterea prin intermediul fraudelor. Pentru a contracara acest plan, e nevoie să ne unim cu toții, cei care înțelegem că Moldova nu are niciun viitor cu această juntă. Protestul comun al oamenilor liberi, care au viziuni diferite, dar care vor să-și salveze țara este ca un coșmar pentru Plahotniuc”, a mai scris acesta.
Sursa citată a mai adăugat că mulți bugetari, de la care au primit informațiile despre faptul că urmează să fie aduși la Chișinău pe 20 iulie, vor participa la protestul opoziției. „Asta dacă scenariștii nu vor amâna data din cauza scurgerilor de informații. Noi trebuie să fim gata să ieșim în stradă în orice zi”, a conchis Usatîi.
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Friptură pe bază de AER. Nu este o glumă