Decizie de ultimă oră! Lider PSD a demisionat!

Sesiunea parlamentară extraordinară provoacă încă reverberații. La Biroul Permanent al Senatului, pentru a asigura cvorumul de ședință, a venit ministrul Apărării, senatorul Adrian Țuțuiau, secretar general al Biroului. Imediat cei din opoziție au denunțat o posibilă situație de incompatibilitate, pentru că legea nu permite să fi și ministru, dar să ai și funcții de conducere în Parlament.

Referitor la această situația, Adrian Țuțuianu a explicat că s-a interesat la Agenția Națională de Integritate, iar aceștia i-au dat undă verde să dețină simultan cele două funcții pe perioada vacanței parlamentare. Țuțuianu a anunțat că la începutul sesiunii parlamentare își va depune demisia din funcția de secretar general al Biroului Permanent al Senatului.

”Eu am întrebat înainte, am fost mai prevăzător decât credeți dumneavoastră și am întrebat dacă există o incompatibilitate. Am avut în vedere această perioadă de vară, pentru că trebuia asigurată permanența și la Biroul Permanent al Senatului. Cei de la ANI mi-au spus că nu există incompatibilitate, dar evident că la începerea sesiunii parlamentare voi demisiona din funcția de seretar al Biroului Permanent al Senatului pentru că nu mă pot ocupa și de asta și de Ministerul Apărării Naționale”, a declarat Adrian Țuțuianu.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.