Partidul Verde Suceava: Guvernul nu are o strategie care să reducă discrepanțele dintre regiunile istorice, iar societatea civilă, manevrată urât mirositor, are o problemă doar cu justiția


Intră acum și în grupul de

Partidul Verde  județeană Suceava consideră că actualul guvern al României, condus de  Mihai Tudose, în 2017 nu are o strategie care să aducă un echilibru economico-financiar între fostele zone istorice ale României și niciun sprijin real din partea celor care conduc destinele BNR, pentru a soluționa unele discrepanțe uriașe între partea dintre Ardeal și Moldova sau dintre Vest și Sud, pentru a avea o dezvoltare economică simultană în toată România.

Partidul Verde Suceava transmite printr-un comunicat de presă că  îl invită pe prim-ministrul Mihai Tudose să efectueze o vizită în Moldova, urmată de una în Ardeal, pentru a vedea realitatea la fața locului.

„Viața este mai frumoasă și ușoară în Cluj-Napoca față de Suceava. În Cluj, de exemplu, lefurile sunt mult mai mari, drumurile mai bune, locuri de muncă găsești, pe când în Suceava toți se înghesuie să lucreze la stat, pentru că în rest ofertele sunt limitate și prost plătite, iar multe drumuri sunt găurite”, se arată în comunicat.

Mai mult, verzii suceveni au cum  Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale din România,  combate neutil guvernarea sau sprijină nelimitat activitatea bancherilor de peste hotare.

„Nu am văzut ca dl. Isărescu să prezinte o strategie de relansare economică sau una care poate să aducă prosperitatea poporului român. Să nu uite că a fost, în perioada 1999-2000, Prim-Ministru al României, lucru ce-l obligă să aibă o gândire mult mai constructivă și față de români”, se precizează în comunicat.

 

Totodată, Partidul Verde Suceava arată și că societatea civilă nu are alte obiective decât cele legate de justiție.

„Cât despre societatea civilă, aceasta are o problemă de justiție, sunt manevrați urât de mirositor, iar în rest, din punctul lor de vedere, treaba-i ceas în România. Sunt autostrăzi, locuri de muncă, salarii occidentale etc. Nu am văzut ca societatea civilă, să aibă inițiativa de a demonstra atunci când dispar locuri de muncă sau nu sunt drumuri bune!” se mai arată în comunicatul semnat de Dan Acibotăriță, liderul PV Suceava.

 


Intră acum și în grupul de