Uniunea Europeană a dat o directivă prin care a stabilit că pragul la fraudele europene este de maxim 10.000 de euro

Comisia Europeană
Comisia Europeană
2 august 2017, 21:58

Pragul sub care un stat membru UE poate renunța la acțiunea penală împotriva unei persoane fizice care a deturnat fonduri UE este unul mic, de doar 10.000 de euro. Directiva stabilește standarde înalte în combaterea furtului din banii plătiți de contribuabilii europeni: „Corupția constituie o amenințare deosebit de gravă pentru interesele financiare ale Uniunii”.

Directiva e obligatorie pentru toate țările membre UE și trebuie implementată până în iulie 2019. Textul directivei, aici.

Măsura UE vine în România într-un context în care se dezbate stabilirea unui prag pentru prejudiciul cauzat de abuzul în serviciu.

Directiva prevede că statele membre trebuie să ia „toate măsurile necesare pentru a se asigura că infracţiunile menţionate la articolele 3 şi 4 (deturnarea, reţinerea, utilizarea necorespunzătoare a fondurilor UE, darea şi luarea de mită etc.) sunt sancţionate cu o pedeapsă maximă care prevede închisoarea”.
Dacă prejudiciul este de minim 100.000 de euro, directiva prevede o pedeapsă de cel puţin 4 ani de închisoare.

„Corupţia constituie o ameninţare deosebit de gravă pentru interesele financiare ale Uniunii, putând fi,  în multe cazuri, de asemenea legată de comportamentul fraudulos”, se arată în Directiva Uniunii Europene.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite