Germania, număr record de muncitori în 2017

Numărul persoanelor ocupate în Germania a atins în 2017 cel mai ridicat nivel de la reunificarea ţării, prezenţa imigranţilor permiţând primei economii europene să contracareze efectele îmbătrânirii populaţiei, informează AFP.
Economica.net - mar, 02 ian. 2018, 12:57
Germania, număr record de muncitori în 2017

Conform cifrelor provizorii publicate marţi de Oficiul federal de statistică (Destatis), numărul persoanelor ocupate a crescut cu 1,5% anul trecut până la nivelul record de 44,3 milioane de persoane. Un număr total de 638.000 de locuri de muncă au fost create anul trecut în Germania, cel mai mare număr net de noi locuri de muncă create într-un singur an după 2007.

„Creşterea participării pe piaţa muncii şi un aflux de muncitori străini au contracarat impactul negativ al evoluţiilor demografice asupra gradului de ocupare” se arată într-un comunicat de presă al Destatis.

Este pentru al 12-lea an consecutiv în care numărul total de presoane care lucrează în Germania a crescut, ceea ce înseamnă creşterea numărului de persoane care au un loc de muncă în regim full-time precum şi creşterea numărului de persoane care plătesc contribuţii sociale.

Pe ansamblu, rata şomajului în Germania, calculată potrivit metodologiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), a scăzut până la 3,7% în 2017, de asemenea cel mai scăzut nivel de după reunificarea Germaniei în 1990.

Evoluţia favorabilă a pieţei muncii este rezultatul creşterii robuste a Produsului Intern Brut al Germaniei timp de opt ani la rând. Potrivit institutului Ifo, economia Germaniei ar urma să înregistreze o creştere peste medie de 2,6% în 2018, în timp ce gradul de ocupare va ajunge la 44,8 milioane persoane în acest an şi la 45,2 milioane persoane în 2019.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...