Bani din China pentru finalizarea reactoarelor 3 și 4 ale centralei de la Cernavodă

Data publicării:
cernavoda constructie chinezi reactoarele 3 si 4 foto nuclearelectrica

Finalizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă reprezintă o investiţie de 6 miliarde de euro, care ar urma să fie acoperită în mare parte de statul chinez. Pe cât de zâmbitori au fost oficialii români, pe atât de zgârciţi cu informaţiile. Se negociază în continuare.

Daniela Lulache, director general Nuclearelectrica: Câţi bani dă fiecare, ce număr de acţiuni va deţine fiecare, ce rol va juca fiecare în compania de proiect, modalitatea de luare a deciziilor. Noi ne propunem în cateva luni să finalizam această etapă.

Informaţiile sunt cu atât mai importante cu cât partea chineză a cerut garanţii de stat pentru acest proiect. Uniunea Europeană nu le permite ţărilor membre să acorde astfel de garanţii, considerate ajutor de stat. Însă ministrul Energiei, Andrei Gerea, spunea recent că s-ar fi ajuns la un numitor comun.

Daniela Lulache, director general Nuclearelectrica: Ambii investitori în acest proiect solicităm garanţii de stat pentru obţinerea unei finanţări cat mai eficace.

Pentru realizarea proiectului se va înfiinţa o companie mixtă pe acţiuni, din care partea chineză va avea cel puţin 51%. În total, chinezii vor investi 8 miliarde de euro în sectorul energetic românesc, în următorii ani.

Andrei Gerea, ministrul demisionar Economiei: Investiţie la Rovinari pentru construirea unui nou grup de 500 de mhw, o investiţie care se va ridica la 800 de milioane. În cadrul proiectului de centrare de pompaj de la Lăpuşteşti suntem iarăşi într-o fază să spunem premergătoare.

Xu Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România: Colaborarea este reciproc avantajoasă şi câştigul comun.

În urmă cu şapte ani, compania Nuclearelectrica avea şase investitori străini interesaţi de cele două reactoare dar discuţiile nu s-au finalizat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri