S-au aprins luminiţele în bradul de la Betleem

Data publicării:
betleem

Deşi mai puţin de 2 la sută din populaţia Cisiordaniei este creştină, de dragul pelerinilor, autorităţile organizează an de an o ceremonie fastuoasă la Biserica Naşterii Domnului de la Betleem, construită pe locul unde se crede că s-a născut Mântuitorul. Anul acesta, au împodobit un brad de 15 metri, dar au renunţat la focurile de artificii tradiţionale din cauza tensiunilor din zonă.

"Bradul este un simbol al dragostei şi păcii şi sper ca oamenii din toată lumea, şi mai ales din Palestina, să trăiască în pace. Acum trecem printr-o situaţie politică instabilă, dar sperăm că pe viitor va fi mai bine," spune o femeie.

Autoritatea Palestiniană a ordonat primăriilor să nu exagereze cu decoraţiunile de Crăciun, din cauza violenţelor sângeroase din ultimele două luni. Chiar ieri, un palestinian a înjunghiat un israelian la Ramallah, înainte de a fi împuşcat de militarii israelieni. Alţi doi palestinieni au fost ucişi la Hebron după ce au atacat un soldat israelian cu un cuţit. Şi în Israel au fost numeroase asemenea atacuri, iar populaţia a fost încurajată să poarte arme.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri