"Hristos a înviat!
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Pentru Ortodoxie sărbătoarea Sfintelor Paşti este o icoană de lumină a bucuriei veşnice din Împărăţia cerurilor. Însă această bucurie are izvorul în Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat, Biruitorul păcatului, al iadului şi al morţii. Iată cum descrie Sfântul Ioan Gură de Aur această biruinţă a lui Hristos Cel răstignit şi înviat: „Deşi Stăpânul nostru a învins, deşi El a înfipt trofeul, totuşi veselia, bucuria este comună, este şi a noastră. Căci pentru mântuirea noastră s-au făcut toate. Prin acelea prin care diavolul ne-a biruit, prin acelea l-a biruit Hristos pe diavol. (…) Prin pom l-a biruit diavolul pe Adam; prin Cruce l-a biruit Hristos pe diavol. Lemnul acela, cel dintâi, a trimis în iad, iar lemnul acesta, al Crucii, a chemat din iad pe cei plecaţi acolo. Lemnul acela, cel dintâi, l-a ascuns pe Adam cel gol, ca pe un rob, iar lemnul acesta, al Crucii, L-a arătat tuturor gol pe Biruitor, pironit în vârful Crucii. Şi iarăşi, moarte într-o parte, şi moarte în alta: una a osândit pe cei de după Adam, iar cealaltă a înviat cu adevărat pe cei ce muriseră înainte de moartea lui Hristos. «Cine va grăi puterile Domnului şi cine va face auzite toate laudele Lui?» (Psalmul 105, 2). Din muritori am ajuns nemuritori. Am fost doborâţi şi am înviat. Am fost biruiţi şi am ajuns biruitori. Acestea-s faptele cele mari ale Crucii! Acestea-s dovezile cele mari ale Învierii! Astăzi îngerii saltă şi toate puterile cereşti se veselesc şi cântă împreună pentru mântuirea întregului neam omenesc. (…) Astăzi a eliberat Domnul din tirania diavolului firea omenească şi a întors-o la nobleţea ei de mai înainte. (…) Astăzi, pretutindeni, peste toată lumea, bucurie şi veselie duhovnicească. Astăzi poporul îngeresc şi corul puterilor celor de sus se veselesc de mântuirea oamenilor”[1].
Întrucât Hristos Cel răstignit şi înviat este izvorul bucuriei depline şi netrecătoare (cf. Ioan 17, 13), legătura vie cu El, prin credinţă puternică, rugăciune fierbinte şi fapte bune, aduce bucurie în viaţa Bisericii şi în sufletele credincioșilor. Această bucurie a credinţei în Hristos şi a iubirii statornice faţă de El este o constantă a vieţii creştine şi este numită de către Sfântul Apostol Pavel „bucurie în Domnul” (cf. Filipeni 4, 4). Ea este roadă a Duhului Sfânt în sufletul omului credincios şi iubitor de Hristos şi de semeni (cf. Galateni 5, 22) şi arvună a bucuriei veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu (cf. Romani 14, 17). Această bucurie, ca prezenţă a harului lui Hristos în sufletul omului credincios, luptător cu păcatul şi cu greutăţile vieţii, nu piere nici în vreme de încercare (cf. 2 Corinteni 6, 10; 7, 4; 1 Tesaloniceni 1, 6; 2, 19), ci, dimpotrivă, creşte când creştinul credincios suferă pentru Hristos şi pentru Biserică (cf. Coloseni 1, 24; Evrei 10, 34; 12, 2; Iacov 1, 2; 1 Petru 4, 13). În viaţa duhovnicească a creştinului, bucuria credinţei se intensifică şi se statorniceşte prin rugăciune fierbinte, prin pocăinţă şi iertare de păcate, prin eliberarea de patimile egoiste, prin cuvântul bun şi prin fapta cea bună, prin viaţă curată şi iubire sfântă. Ea devine bucurie permanentă a celor ce înaintează pe calea sfinţeniei.
Când Sfânta Biserică a lui Hristos cheamă pe toţi oamenii la mântuire, ea îi cheamă de fapt să cunoască această bucurie sfântă în Hristos - Izvorul bucuriei veşnice. După ce Hristos-Domnul Cel răstignit a înviat din morţi, El întâmpină pe cale femeile mironosiţe, care veniseră la mormântul Său, cu salutarea: Bucuraţi-vă! (Matei 28, 9).
Când Hristos Cel înviat din morţi Se înalţă întru slavă la ceruri, El făgăduieşte ucenicilor Săi că va fi permanent împreună cu ei şi cu cei ce cred în El, „în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor” (cf. Matei 28, 20), iar ucenicii Săi trăiesc cu „bucurie mare” (cf. Luca 24, 52) adevărul făgăduinţei lui Hristos şi al prezenţei Lui în ei, prin lucrarea Duhului Sfânt, Mângâietorul (cf. Ioan 15, 26; 16, 13-14).
Bucuria celor ce cred în Hristos-Domnul şi-L iubesc pe El este vestită de Sfântul Apostol Petru, ca fiind bucurie preaslăvită a mântuirii, plină de har şi lumină: „pe El (pe Hristos), fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preaslăvită, dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor” (1 Petru 1, 8-9).
Pacea şi bucuria dăruite Bisericii de către Hristos Cel înviat ca pace sfântă şi bucurie negrăită şi preaslăvită ni se descoperă în luminile şi înţelesurile duhovniceşti şi tainice ale sărbătorii Sfintelor Paşti, în care Biserica lui Hristos de pe pământ trăieşte cel mai intens vocaţia sa cerească: aceea de a fi „laborator al învierii” (cum o numeşte Sfântul Maxim Mărturisitorul) şi „anticameră a Împărăţiei cerurilor” (cum o numeşte Sfântul Nicolae Cabasila).
Frumuseţile liturgice şi sensurile duhovniceşti ale sărbătorii Sfintelor Paşti ne înalţă mintea şi inima spre lumina sau slava netrecătoare a Împărăţiei lui Dumnezeu în care vor locui drepţii şi sfinţii după Învierea de obşte(cf. Apocalipsa 21, 23).
Iată câteva din înțelesurile duhovnicești ale slujbei de Înviere şi ale tradițiilor creştine de Paști:
În noaptea Sfintelor Paşti, întunericul produs prin stingerea luminii şi a lumânărilor în biserica lăcaş de cult, exact la miezul nopţii, simbolizează „întunericul cel mai din afară” (Matei 25, 30) al morţii şi al iadului, în care a coborât Hristos Dumnezeu cu sufletul Său uman (cf. 1 Petru 3, 18-19). Totodată, sufletul viu şi îndumnezeit al lui Hristos coborât la iad este simbolizat de singura candelă care rămâne aprinsă în biserică, şi anume candela de pe Sfânta Masă, din Sfântul Altar, deoarece Sfânta Masă simbolizează mormântul Domnului Hristos, din care El a înviat. Când protosul (arhiereul sau preotul) aprinde lumânarea de Paşti din candela de pe Sfânta Masă, iese din altar şi ridică lumânarea în văzul tuturor, aceasta semnifică taina ridicării sau învierii lui Hristos din morţi (în limba greacă învierea este redată prin cuvântul anástasis, care înseamnă ridicare). Apoi, de la această singură lumânare a protosului, se aprind toate lumânările clerului şi credincioşilor. Prin acest act liturgic se mărturiseşte simbolic adevărul că Hristos Cel Unul Sfânt este „începătură (a învierii) celor adormiţi” (1 Corinteni 15, 20), „întâiul născut din morţi” (Coloseni 1, 18), „întâiul născut între mulţi fraţi” (Romani 8, 29), „Cel dintâi înviat din morţi ca să vestească lumină poporului (evreu) şi neamurilor” (Fapte 26, 23). Aşadar, înţelegem că Învierea lui Hristos este începutul şi temelia învierii tuturor oamenilor, a învierii de obște. Din acest motiv, proclamarea Învierii lui Hristos se face în afara edificiului bisericii, în auzul şi în văzul tuturor oamenilor, deoarece învierea sau biruinţa asupra morţii este darul lui Dumnezeu pentru întreaga omenire.
Bucuria Învierii este o bucurie mai tare decât suferinţa şi moartea, pentru că nu este bucurie produsă de lumea robită de păcat şi moarte, ci este bucurie izvorâtă din Hristos Cel înviat, Cel ce a biruit păcatul şi moartea. Bucuria Învierii este bucuria intrării omului în slava şi fericirea vieţii veşnice a lui Dumnezeu. Din acest motiv, ca şi sufletele curăţite şi înnoite prin rugăciune şi post, prin pocăinţă şi împărtăşire euharistică, veşmintele liturgice de Paşti sunt albe ca lumina, iar credincioşii ortodocşi poartă haine noi şi frumoase, după ce au zugrăvit şi împodobit şi casele lor, ca să fie pline de lumină şi frumuseţe.
Lumânările de Paşti simbolizează lumina lui Hristos Cel înviat împărtăşită oamenilor.Iar ouăle roşii sau încondeiate de Paşti simbolizează viaţa frumoasă trăită în iubire smerită şi sfântă, care este mai tare decât păcatul şi moartea. Crucea unită cu lumânarea de Înviere arată biruinţa lui Hristos Cel răstignit şi înviat asupra răutăţii demonilor (cf. Coloseni 2, 15), dar şi biruinţa iubirii Sale răstigniteasupra urii, invidiei şi violenţei celor care L-au răstignit.
Troparul Învierii: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”, cântat pe glasul al V-lea, este o cântare de biruinţă şi de bucurie care devine în acelaşi timp mărturisirea şi respiraţia spirituală a Bisericii timp de 40 de zile, din noaptea de Paşti şi până la sărbătoarea Înălţării Domnului. Acest tropar ne aduce bucurie şi lumină în suflet atât prin simplitatea formei, cât şi prin bogăţia conţinutului. În el se concentrează toată Evanghelia sau Vestea cea Bună a iubirii milostive nesfârşite a lui Dumnezeu pentru lume, dar şi toată credinţa şi speranţa Bisericii Ortodoxe, care se hrăneşte din bucuria Învierii lui Hristos.
Forma concisă a troparului Învierii este salutul pascal: Hristos a înviat!, Adevărat a înviat!, pe care-l adresăm unii altora în această perioadă. Salutul pascal este o mărturisire de credinţă, care arată că adevărul Învierii lui Hristos a fost primit de noi pentru a-l transmite mai departe lumii; astfel fiecare creştin ortodox devine un vestitor al Învierii Domnului, urmând pildei femeilor mironosiţe şi Sfinţilor Apostoli, care L-au întâlnit pe Hristos Cel înviat.
Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,
Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne arată iubirea lui Dumnezeu pentru oameni şi pentru întregul univers. Lumina Învierii lui Hristos dă sens vieţii creştine zilnice, pentru că Hristos Cel înviat, prin harul Său, rămâne tainic prezent şi lucrător în Biserica Sa, până la sfârşitul veacurilor: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28, 20). Lumina şi bucuria Învierii lui Hristos dau sens istoriei universale a omenirii, pentru că o îndreaptă spre învierea universală (de obşte) şi spre judecata universală, adică spre evaluarea spirituală a vieţii tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate locurile, potrivit criteriului iubirii milostive faţă de cei aflaţi în nevoi (cf. Matei 25, 31-46). Lumina Învierii lui Hristos dă sens întregii creaţii, întregului univers sau cosmos, pentru că ea îndreaptă actualul univers, care îmbătrânește, spre „un cer nou şi un pământ nou”, în care „moarte nu va mai fi” (Apocalipsa 21, 1 şi 4). De aceea, Biserica Ortodoxă cântă în noaptea de Paşti: „Acum toate s-au umplut de lumină şi cerul şi pământul şi cele de sub pământ”. Adică acum toate s-au umplut de sens şi de speranță, pentru că existenţa umană şi întreaga creaţie vor fi eliberate şi vindecate de absurditatea şi stricăciunea morţii (cf. 1 Corinteni 15, 51-58).
Însă, dacă nu ar fi înviere a morţilor, viaţa omului, ca fiinţă raţională, liberă şi iubitoare, s-ar reduce la un orizont biologic limitat, care se termină la mormânt. Fără înviere, toate idealurile omenirii de adevăr, dreptate, bunătate şi iubire sinceră rămân fără suport etern şi fără sens existenţial. În această privinţă Sfântul Grigorie de Nyssa se întreabă: „Dacă nu este înviere ce folos avem din dreptate, şi din adevăr, şi din bunătate, şi din tot binele? (…) Dacă înviere nu este, ci sfârşitul vieţii este moartea, atunci îngăduinte-mi sunt învinuirile şi hulele; (…) călcătorul de jurământ neîncetat să-şi calce jurământul, (…) altul să mintă cât voieşte, fiindcă adevărul nu are nici o roadă; nimeni să nu-l miluiască pe cel sărac, căci nerăsplătită rămâne mila, (…) dacă nu este înviere atunci nu este nici judecată, atunci şi frica lui Dumnezeu este izgonită, iar unde frica nu dăruieşte înţelepciune, acolo dănţuieşte diavolul cu păcatul. Foarte potrivit a scris David către unii ca aceştia psalmul acela: «Zis-a cel nebun întru inima lui: Nu este Dumnezeu! Stricatu-s-au şi s-au urâţit întru uneltiri» (Psalmul 13, 1)”. Dar pentru că este înviere,spune Sfântul Grigorie, „morţii îşi vor recăpăta sufletele, fiecare se va scula spre a răspunde pentru cele făcute în viaţă, fiind alcătuit aşa cum era mai înainte, din suflet şi trup”[2].
Înţelegem, aşadar, că, pentru oameni, credinţa în înviere este izvor de lumină şi putere spirituală pentru a mărturisi în lume adevărul, pentru a lupta pentru dreptate şi libertate, pentru a cultiva iubirea curată şi milostivă, pentru a săvârşi faptele bune, mai ales, când societatea umană este robită de multe răutăţi pricinuite îndeosebi de lăcomia de avere, de putere, de plăcere şi de slavă deşartă. De aceea, în afirmarea sensului vieţii, poetul exclamă: „Credinţa-n zilele de apoi/E singura tărie-n noi” (G. Coşbuc).
În lumina Învierii, ca biruinţă a iubirii milostive a lui Hristos, înţelegem că vindecarea oamenilor de fapte nedrepte şi patimi rele, individuale şi colective, necesită pocăinţă sau convertire, adică regret profund pentru răul săvârşit şi dorinţa puternică de a pune un început bun. Astfel, pocăinţa, ca stare de întristare sau căinţă şi eveniment spiritual de înnoire a vieţii, devine izvor de bucurie. În acest sens, Domnul Iisus Hristos spune că „mare bucurie se face în cer, când un păcătos se întoarce la Dumnezeu” (Luca 15, 10). Uneori, dacă oamenii nu se pocăiesc din propria convingere, ajung mai târziu în situaţii dificile care-i determină să se pocăiască prin constrângeri sau necazuri neaşteptate. Pe unii necazurile îi schimbă în bine, devenind mai smeriţi, mai responsabili şi mai buni, pe alţii încercările grele îi fac mai răi sau mai agresivi, pentru că sufletul lor n-a ajuns să simtă că numai libertatea de-a face binele este adevărata libertate.
Iubiţi fraţi şi surori,
Într-o lume marcată de instabilitate şi nesiguranţă, de conflicte violente şi neînţelegeri între popoare, mulţi oameni sunt astăzi întristaţi şi deznădăjduiţi. De aceea, trebuie să căutăm mai intens bucuria pe care ne-o aduce întâlnirea cu Hristos Cel înviat, Cel Care a biruit păcatul şi moartea, şi să împărtăşim această bucurie celor întristaţi, prin rugăciune şi fapte de ajutorare şi solidaritate.
Bucuria prezenței iubirii milostive a lui Hristos Cel înviat în inima creștinilor inspiră filantropia sau dragostea milostivă sau generoasă, care alinăîntristarea tuturor celor pe care nu îi mai iubesc cei ce i-au cunoscut cândva, dar pe care îi iubește Dumnezeu Cel milostiv.
De aceea, fiecare dintre noi suntem chemaţi să fim în jurul nostru martori şi slujitori ai păcii şi bucuriei lui Hristos Cel înviat, mai ales în spitale, orfelinate, închisori, azile de bătrâni şi case în care se află oameni în suferinţă şi sărăcie, întristare şi singurătate.
Să arătăm în jurul nostru lumină din lumina Învierii lui Hristos; să privim faţa fiecărui om în lumina Învierii lui Hristos, ca pe o sfântă lumânare de Paşti aprinsă în lume de iubirea lui Hristos pentru oameni.
Să înălţăm rugăciuni şi pentru toţi românii care se află departe de ţară, printre străini, ca să păstreze credinţa creştină ortodoxă strămoşească şi să cultive iubirea faţă de valorile noastre spirituale şi culturale româneşti!
Fie ca pacea şi bucuria aduse de Hristos-Domnul apostolilor şi femeilor mironosiţe în ziua Învierii Sale să umple inimile şi casele tuturor, ca împreună să preamărim bogăţia iubirii şi milostivirii lui Dumnezeu pentru oameni prin cuvântul bun şi fapta cea bună.
Ne rugăm lui Dumnezeu ca Sfintele Sărbători de Paşti să vă aducă tuturor ani mulţi cu pace şi bucurie, sănătate şi mântuire, adresându-vă totodată salutul pascal: Hristos a înviat!
Al vostru către Hristos Domnul rugător,
† D A N I E L
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
[1]Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, pp. 150-151.
[2]Sfântul Grigorie de Nyssa, Omilii la praznice împărătești, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2015, pp. 112-113.
