Accident

Dis-de-dimineaţă, chiar înainte să se spargă de ziuă, triunghiul dreptunghic – grăbit să se dea jos din pat – a alunecat pe covorul oltenesc cu ciocârlani şi şi-a îndoit ipotenuza. Accidentul se mai întâmplase şi altă dată, triunghiul dreptunghic fiind cam agitat şi neatent, mai cu seamă când îl tăia pişarea matinală. Însă de data aceasta ştia că se făcuse de râs după ce auzi în spatele lui hăhăielile celor două pătrate care taman se întorseseră de la discotecă, cu lumânări aprinse în mâini. Fiind ele sub influenţa băuturilor alcoolice erau mai antipatice ca deobicei şi tare puse pe harţă.

– Ce păţişi, moşule? Iar ţi se rupe?

Triunghiul dreptunghic se înroşi prefăcându-se fără succes că nu le aude dar pătratele continuau să îşi dea coate şi să comenteze accidentul.

– Râdeai de noi când îţi spuneam că pătratul ipotenuzei este egal cu suma pătratelor catetelor! Mai râzi şi acum de pătratele ca noi, moşule?

Triunghiul dreptunghic continuă să le ignore, demn. Se strecură agale în fundul grădinii şi, la răsăritul soarelui, îşi făcu harachiri cu o altă teoremă.

Pitagora îl dezamăgise rău de tot.